Senatorii conservatori votează împotriva proiectului Roșia Montană și solicită înființarea unei companii naționale pentru exploatarea resurselor minerale ale României, a declarat, ieri, vicepreședintele PC Tudor Barbu.
- Publicitate -
"Grupurile reunite parlamentare ale Partidului Conservator au luat decizia în ceea ce privește contractul și proiectul de la Roșia Montană ca partidul să lase fiecărui parlamentar, după conștiință, cunoștință, după ce înțelege și crede că este mai bine pentru electorat, și pentru economia națională și pentru situația României în viitor, dar și aici intervine un lucru extrem de important și acesta este motivul pentru care facem această declarație de presă. La nivelul grupului parlamentar de la Senat decizia este de a solicita Guvernului României și autorităților din România să creeze cât mai repede premisele unei companii naționale de exploatare a resurselor miniere începând cu Roșia Montană și terminând cu toate bazinele aurifere și toate zonele în care România are zăcăminte extrem de valoroase. Și nu ne referim doar la aur, argint, ne referim la wolfram, nichel, tot ceea ce România are de exploatat și are în cantități unice în Europa", a declarat Barbu la Palatul Parlamentului.