Duminică, 07 Iunie 2026

Senatorii, de acord să lucreze în plen trei zile pe săptămână

de Carmen MOCANU Marţi, 24 Septembrie 2013 239 1 min citire
Senatorii, de acord să lucreze în plen trei zile pe săptămână
Senatul va avea activitate în plen luni, marți și miercuri, conform unei propuneri a liberalului Sorin Roșca Stănescu, adoptată marți în ședința de plen.
Până acum, senatorii lucrau în plen în zilele de luni și marți.
Noul program urmează să fie discutat și în Biroul Permanent al Camerei Superioare a Parlamentului.
Propunerea senatorului PNL a fost aprobată cu 73 de voturi pentru, 19 voturi împotrivă și 13 abțineri.
"Propun să lucrăm luni, marți și miercuri în plen, pentru că avem foarte multe proiecte de legi serioase, grele, care trebuie dezbătute în timp mai îndelungat, dar ca să fie dezbătute trebuie să fie cunoscute. Reamintesc că ordinea de zi pentru ședința de azi am primit-o la ora 10,20, ultima formulă. Este cu neputință să dezbatem, în mod responsabil și în cunoștință de cauză, atâtea proiecte de legi, mai ales în condițiile în care - și vă dau un exemplu de astăzi: din 18 proiecte depuse de colegii parlamentari, 15 au aviz negativ de la Guvern, iar trei nu au niciun fel de aviz și asta presupune, într-o mai mare măsură, să ne aplecăm fiecare pe aceste proiecte de legi pentru a decide ce facem cu ele. De asemenea, propun ca de aici încolo ordinea de zi să ne fie adusă la cunoștință cu o săptămână înainte, pentru a avea timp să ne pregătim", a declarat Sorin Roșca Stănescu, citat de Agerpres. 
Taguri
Articolul anterior Israel: Instanța a interzis greva lucrătorilor portuari până pe 10 octombrie
Articolul următor Șefii consiliilor județene și primarii marilor orașe nu vor beneficia de pașaport diplomatic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei