Senatorul Adrian Peiu a anunțat miercuri, în plenul Senatului, că s-a înscris în Partidul Național Liberal și că va activa, începând de acum, în grupul senatorilor PNL.
- Publicitate -
„Începând de ieri am devenit membru al Partidului Național Liberal și începând de astăzi voi face parte din grupul Partidului Național Liberal", a declarat Adrian Peiu.
Acesta a intrat în Parlament pe listele S.O.S România, în Circumscripția electorală nr. 23 Ialomița. În ultima perioadă, Peiu a fost lider al grupului Pace – Întâi România.
Trecerea sa la PNL vine după ce conducerea liberală l-a desemnat, marți, lider interimar al organizației PNL Ialomița. Filiala se numără printre cele 12 organizații în care șefii au fost înlocuiți prin decizia Biroului Permanent Național al partidului.
Conducerea PNL a hotărât să nu mai prelungească interimatele pentru filialele Argeș, Brașov, Călărași, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, precum și pentru organizațiile din sectoarele 2, 3, 4 și 5 ale Capitalei. Acestea erau conduse de lideri care l-au susținut pe Adrian Veștea.
Întrebat dacă numirea lui Adrian Peiu la conducerea PNL Ialomița reprezintă o recompensă pentru faptul că nu a susținut Guvernul Veștea, deputatul liberal Ionel Bogdan a respins această interpretare.
„Nu cred că este vorba de nicio recompensă, este vorba de un senator din județul Ialomița", a afirmat Ionel Bogdan, după ședința Biroului Permanent Național al PNL.
Deputatul a mai precizat că decizia a fost luată în contextul situației din filiala Ialomița.
„Având în vedere situația filialei din Ialomița, colegii au considerat oportun ca dânsul să preia o perioadă de interimat până când această organizație se va reorganiza. Pe urmă vom vedea cum vor decurge lucrurile", a adăugat Ionel Bogdan.