Duminică, 07 Iunie 2026

Senatorul Banias își menține intenția de a candida la Primăria Constanța

de Ada CODĂU Joi, 24 Septembrie 2009 1622 1 min citire
Deși de viitoarele alegeri locale ne despart mai bine de doi ani, democrat-liberalul Mircea Banias a declarat că își dorește în continuare să candideze la fotoliul de primar al Constanței. Reamintim că președintele PD-L Constanța și-a făcut publică această intenție în urmă cu câteva luni: "Nu s-a schimbat nimic de atunci. Nu este decizia partidului, este intenția mea, intenție pe care mi-o mențin. Nu am niciun motiv să mi-o retrag, în ciuda atacurilor din ultima vreme care sunt, de fapt, atacuri la adresa partidului", a ținut să precizeze Mircea Banias, referindu-se aici la recentele materiale apărute în presa centrală și care l-au vizat în mod direct. Banias a caracterizat materialele drept "o sumă de însăilări care au mai apărut și anul trecut, înainte de alegeri".
Cât privește un candidat oficial al PD-L Constanța pentru fotoliul de edil-șef al urbei, senatorul constănțean a declarat că partidul va nominaliza un candidat imediat după alegerile prezidențiale din acest an. "Prioritare sunt alegerile prezidențiale, ar fi lipsit de fair play să lansăm o temă legată de Primăria Constanța în acest moment. Însă ulterior alegerilor, Organizația PD-L Constanța își va desemna candidatul, pentru că e nevoie de timp să pregătim alternativa. Eu îmi mențin credința că locuitorii Constanței au nevoie de un alt tip de primar", a mai comentat pedelistul Mircea Banias.
Taguri
Articolul anterior Traficul de femei și copii ocupă scena dezbaterii publice în Constanța
Articolul următor Edilii din Zona Metropolitană Constanța sunt sceptici în privința aplicării modelului spaniol și pe plan local

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei