Duminică, 07 Iunie 2026

Senatorul Gheorghe David a demisionat din PDL și va activa în grupul PSD

de Carmen MOCANU Marţi, 26 Iunie 2012 239 1 min citire
Senatorul Gheorghe David, care deține funcția de secretar în Biroul Permanent al Senatului, și-a anunțat, astăzi, demisia din PDL și afilierea la grupul parlamentar al PSD din Senat.
El și-a motivat decizia prin faptul că a avut o colaborare foarte bună cu senatorul PSD Ilie Sârbu, ambii fiind membri ai Comisiei pentru agricultură din Senat, și a precizat că nu are niciun reproș la adresa foștilor săi colegi de partid.
"Am anunțat trecerea mea la PSD. Am încheiat o activitate într-o echipă, dar o voi continua în alta. La alegerea pe care am făcut-o a contat foarte mult buna mea relație cu Ilie Sârbu și cu alți colegi din PSD cu care am colaborat', a declarat presei, marți, senatorul de Timiș Gheorghe David. 
Potrivit Agerpres, în ultimele trei luni, PDL Timiș a pierdut mai mulți parlamentari: senatorii Gheorghe David și Gheorghe Ciobanu, ambii trecând la PSD, precum și deputatul Marius Cristinel Dugulescu, care a avut un parcurs ezitant spre PNL, după care a renunțat, dar nu a fost reprimit de PDL.
De asemenea, primarul Timișoarei Nicolae Robu, care a candidat din partea USL, a declarat la învestire că va colabora cu senatorul PDL Dorel Borza, care, de altfel, l-a și votat la scrutinul din 10 iunie.
Taguri
Articolul anterior Au fost adoptate modificările aduse legii referendumului
Articolul următor Incendiu la Hârșova

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei