Senatorul USR din Constanţa, Remus Negoi, a oferit o „radiografie” a agendei sale de dată mai recentă. Acesta s-a implicat în mai multe acţiuni pentru ajutorarea familiilor defavorizate şi chiar a participat la o dezbatere importantă susţinută de organizaţia „Salvaţi Copiii”.
- Publicitate -
„În această perioadă, ca senator USR de Constanța, mi-am concentrat activitatea pe promovarea unor inițiative legislative, participarea la evenimente internaționale și susținerea intereselor constănțenilor prin acțiuni concrete la nivel local.
Am participat la dezbaterea inițiată de organizația Salvați Copiii, privind reforma legislației în domeniul jocurilor de noroc, pentru protejarea copiilor și adolescenților. Este necesar un cadru legislativ clar care să prevină expunerea minorilor la riscurile dependenței și să sprijine familiile afectate.
Împreună cu colega mea, deputata Pollyanna Hangan, am inițiat consultări cu instituții publice, organizații de profil și asociații pentru protecția consumatorilor, cu scopul introducerii indicilor de reparabilitate ale echipamentelor electronice mari. Măsura va aduce transparență pentru consumatori, va reduce risipa și va proteja mediul, contribuind la o economie sustenabilă și responsabilă”, a declarat Remus Negoi.
Totodată, Remus Negoi a vorbit şi despre tragedia de la Fântâna Albă, un moment istoric trist pentru România, în care ţara noastră a fost implicată într-un adevărat masacru.
„Ca reprezentant al Senatului României, am participat la Congresul IAF (Federația Internațională de Astronautică), la Sydney, Australia. Tema centrală - Spațiul ca aliat al deciziilor strategice - a subliniat importanța cooperării internaționale și a dezvoltării unei industrii aerospațiale românești competitive, susținută prin politici publice și legislație adecvată.
Am susținut în plen o declarație despre Masacrul de la Fântâna Albă, un moment tragic în care mii de români au fost uciși de trupele sovietice pentru că au vrut să se întoarcă acasă. Am condamnat ferm extremismul și propaganda pro-rusă din zilele noastre.
Am votat legea privind instituirea zilei de 29 octombrie ca Ziua Națională a Reginei Maria, un gest de recunoaștere a rolului său istoric în consolidarea României. De asemenea, am susținut și votat Legea majoratului digital, care stabilește că minorii pot avea conturi pe platforme precum Facebook sau TikTok doar după 16 ani. Legea oferă o protecție reală copiilor împotriva conținutului online dăunător”, a mai spus Negoi.
Totodată, senatorul spune că s-a implicat şi în cazul construcţiei cu destinaţie de mănăstire pe care George Becali o ridică la Techirghiol.
„Pe plan local, am continuat acțiunile pentru protejarea mediului, și am intervenit în cazul neregulilor din situl Natura 2000 – Techirghiol, unde a fost ridicată o construcție fără autorizație într-o zonă protejată. Am sesizat Garda de Mediu, care a aplicat sancțiuni, a dispus readucerea terenului la starea inițială și a deschis un dosar penal. Din păcate, construcția nu a fost încă demolată. Voi monitoriza în continuare cazul, până la respectarea deplină a legii", a explicat Negoi.