Senatorul Remus Negoi, reacţie după scandalul în care este implicat Dumitru Focşa. "Trebuie să plătească"

de Mircea GHIȚĂ Sâmbătă, 07 Ianuarie 2023 1195
Lumea politică din Constanţa a fost cutremurată de scandalul în care a fost implicat deputatul AUR Dumitru Focşa. Acesta şi-a bătut soţia în toiul nopţii, iar oamenii politici de la malul mării au reacţionat. Unul dintre aceştia este senatorul USR din Constanţa, Remus Negoi.
„Toată presa, locală şi naţională, transmite că deputatul AUR de Constanţa Dumitru Viorel Focşa este cercetat de Poliţie după ce şi-a bătut soţia, în miezul nopţii şi în faţa fiicei lor! Oficial, extremiştii AUR au confirmat ceea ce IPJ Constanţa a transmis şi spun că au demarat o anchetă internă. Indivizi precum acest Focşa, care nu ratează nicio ocazie de a flutura drapelul, de a purta ia tradiţională şi de a zbiera în portavoce despre cum apără ei familia şi valorile, în timp ce acasă îşi trec soţiile şi copiii prin clipe de coşmar, sunt adevăraţi monştri!”, a declarat Remus Negoi.
În plus, senatorul Remus Negoi a oferit şi un citat care îi aparţine lui Dumitru Focşa: „Partidul AUR nu se dezice de la linia tradițională și singura care duce la dezvoltare pe toate planurile, pentru că noi NU suntem adepții «experimentelor», știm foarte bine cine suntem, unde suntem, ce trebuie să facem, încotro ne îndreptăm și concluzionez: FAMILIA înseamnă țara, statul, națiunea”.
Apoi, Remus Negoi a continuat să îşi spună părerea. „Da, şi noi ştim cine sunt şi iată că, din când în când, ies la suprafaţă fapte care arată realitatea, adevărata față a acestor extremişti conduşi de George Simion şi ce reprezintă, de fapt, FAMILIA pentru ei. Sunt curios câte femei din AUR vor ieşi să condamne public faptele groteşti ale lui Dumitru Focşa. Nu în ultimul rând, vreau să-mi exprim regretul pentru traumele fizice şi psihice la care au fost supuse soţia şi fiica lui Dumitru Focşa. Sper ca toate instituţiile abilitate să îşi facă treaba, iar acest AUR-ist să plătească pentru faptele sale”, a concluzionat Negoi.
Deputatul Dumitru Viorel Focșa, acuzat de agresiune
Reamintim că polițiștii constănțeni au fost sesizați, în noaptea de miercuri spre joi, de o femeie care a cerut sprijin, fiind agresată de soțul ei. Oamenii legii au ajuns la fața locului, dar femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
„În jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat de 57 de ani, dar și persoana vătămată, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violență. Polițiștii au solicitat o ambulanță, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital. Polițiștii au întocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Totodată, întrucât s-a constatat faptul că la incident a asistat și o minoră, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Ulterior, surse din Poliție au confirmat că bărbatul acuzat de agresiune este deputatul constănțean Dumitru Viorel Focșa, din cadrul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).

Taguri

Comentează știrea

radu
6 ianuarie 2023
Un jeg de om

Focșa este un jeg de om, care vă face de râs partidul care, și așa, este zguduit de scandaluri... !!!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei