Duminică, 07 Iunie 2026

Senatul a adoptat proiectul de lege al lui Liviu Dragnea privind eliminarea a 102 taxe

de Cuget Liber Luni, 17 Octombrie 2016 305 < 1 min citire
Senatul a adoptat proiectul de lege al lui Liviu Dragnea privind eliminarea a 102 taxe
Proiectul de lege al lui Liviu Dragnea prin care se are în vedere eliminarea a 102 de taxe a fost adoptat de Senat, după ce a trecut de Comisa de Buget a Parlamentului.
Proiectul a fost trecut de Senat în procedură de urgență, cu 89 de voturi pentru, o abținere și 17 voturi împotrivă.
Senatul este prima cameră sesizată, camera decizională fiind Camera Deputaților.
"Principala problemă pe care o au românii este numărul diabolic de mare de taxe pe care românii trebuie să le plătească. Multe taxe nu acoperă prin valoarea lor costurile, arată lipsa de încredere a statului în cetățeni, intenția de a-i umili. Astăzi, ghișeul este un loc al umilinței. Românii mai au nevoie de un concediu pentru a-și putea programa să plătească aceste taxe, inventate de-a lungul anului. Putem reduce o mare parte din birocrație, prin eliminarea acestor taxe", a declarat Liviu Dragnea, în timp ce își susținea propunerea legislativă în plenul Senatului.
Taguri
Articolul anterior Tenis / Irina Begu a fost eliminată în primul tur din turneul de la Moscova
Articolul următor Astenia de toamnă, cum se manifestă și cum poate fi tratată

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei