Duminică, 07 Iunie 2026

Senatul va marca aniversarea a 150 de ani de la înființare prin organizarea mai multor evenimente

de Carmen MOCANU Miercuri, 04 Septembrie 2013 160 1 min citire
Senatul va marca aniversarea a 150 de ani de la înființare prin organizarea mai multor evenimente
Biroul Permanent al Senatului a aprobat memorandumul intern prin care se propune marcarea împlinirii a 150 de ani de la înființarea Senatului României, în anul 2014, prin organizarea mai multor evenimente.
"Având în vedere data constituirii sale, Senatul României este una dintre cele mai vechi instituții parlamentare similare din Europa. Înființat prin "Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris", act aprobat prin plebiscitul din luna mai și promulgat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la data de 3/15 iulie 1864, Senatul României și-a deschis lucrările, pentru prima dată, pe 6 decembrie 1864. Astfel, în anul 2014, Senatul aniversează 150 de ani de la înființarea sa", se precizează în memorandumul intern. 
Conducerea Senatului a aprobat, prin decizia de marți, ca anul viitor să fie organizate, sub egida Senatului, sesiuni științifice în parteneriat cu mediul academic, organizarea unor expoziții tematice de carte/documente sau fotografii referitoare la istoria instituției (acestea urmând să fie organizate prin Biblioteca Senatului, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie al Municipiului București și Arhivele Naționale), precum și organizarea unei ședințe solemne a Senatului, la care să fie invitați, pe lângă actualii senatori, și foști președinți de Senat, reprezentanți ai autorităților statului, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în România, dar și oficialități europene. 
Taguri
Articolul anterior Fotbal / Galatasaray, învinsă de Academia Hagi la Cupa Stelelor Estului
Articolul următor RAJA. Iată pe ce străzi din Constanța nu este apă rece, astăzi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei