Senatul vrea să îi sancționeze pe parlamentarii scandalagii

de Carmen MOCANU Marţi, 12 Decembrie 2023 635
Senatul vrea să îi sancționeze pe parlamentarii scandalagii. Din cauza multiplelor scandaluri care au avut loc, jandarmii ar putea fi prezenți la ședințele de plen.
După modelul colegilor deputați, acum și senatorii vor să schimbe regulamentul pentru a evita posibile incidente. Jandarmii ar putea avea dreptul, la cererea președintelui de ședință, să îi scoată din sala de plen pe parlamentari dacă perturbă ședințele sau dacă sunt agresivi.
După ce Camera Deputaților a decis să schimbe din nou regulamentul pentru ședințele de plen, dar și pentru cele de plen reunit, acum și Senatul vrea să facă același lucru.
Decizia vine după ultimele scandaluri care au avut loc în Parlament și după ce au constatat că toate sancțiunile introduse în ultima perioadă nu au produs niciun efect. Astăzi, senatorii din Comisia de Regulament se întâlnesc pentru a discuta aceste modificări.
Cea mai importantă modificare a regulamentului este aceea că buna desfășurare a ședințelor de plen și a ședințelor comune ale celor două Camere, să fie asigurată cu ajutorul Jandarmeriei.
O altă modificare este aceea prin care jandarmii vor avea dreptul, la cererea președintelui de ședință, să îi scoată din sala de plen pe parlamentarii care perturbă ședințele de plen sau care sunt agresivi.
Măsura vine după ce, spre exemplu, senatoarea Diana Șoșoacă, perturbă aproape fiecare ședință de plen a Senatului.
Ultimele modificări ale regulamentului ședințelor de plen au fost aduse după mai multe scandaluri și agresiuni provocate de George Simion și parlamentarii AUR.
Atunci au fost introduse sancțiuni mai dure, precum interzicerea luării de cuvânt de la tribună și reducerea indemnizației.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei