Șerban Nicolae: "Sper să-mi fie acceptată candidatura"

de Ana FULAȘ IONESCU Miercuri, 30 Septembrie 2015 106
Senatorul PSD Șerban Nicolae și-a exprimat speranța că în urma discuțiilor din Comitetul Executiv Național, candidatura sa și a lui Daniel Savu la șefia partidului să fie acceptate, adăugând că este nevoie de clarificări în privința criteriilor din regulamentul de organizare a alegerilor interne. "Am solicitat să fiu prezent la această reuniune pentru că am semnalat o serie întreagă de aspecte. Ele au fost, de altfel, semnalate și de președintele Iliescu, de Adrian Năstase, doi oameni cu greutate și care au condus acest partid. Și alți colegi au semnalat unele lucruri neclare, cel puțin la prima vedere, în regulamentul de organizare a alegerilor interne. Și atunci eu cred că este o discuție firească între colegi. Nu mă duc în deplasare, ca să spun așa, nu mă duc pe teren ostil. Sper ca această candidatură să fie acceptată, ca și a lui Daniel Savu, ca și a domnului Dragnea", a afirmat Nicolae, înainte de ședința conducerii PSD.
El a susținut că sunt necesare clarificări în privința criteriilor impuse pentru înscrierea în cursa pentru șefia PSD, pentru că altfel s-ar putea crea, cel puțin aparent, avantaje pentru un candidat.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei