Duminică, 07 Iunie 2026

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ioan Boc a ajuns în satul Răchițele

de Carmen MOCANU Miercuri, 28 Decembrie 2011 2799 < 1 min citire
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ioan Boc, tatăl premierului Emil Boc, a ajuns, miercuri după-amiază, în satul Răchițele, județul Cluj, și a fost adus în curtea casei în care a locuit, unde a fost oficiată o scurtă slujbă, la care au asistat primul-ministru, familia și vecini.
Mașina mortuară care a adus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ioan Boc a fost însoțită de premierul Emil Boc, de soția acestuia, Oana, și de cele două fiice, Patricia și Cezara. Sicriul a fost așteptat în curtea casei de către mama premierului, Ana Boc, de frații acestuia, de mai multe rude și vecini, dar și de preotul paroh al bisericii din localitate,Traian Boc, care a oficiat o scurtă slujbă de pomenire.
În timpul slujbei, premierul Emil Boc a stat lângă mama sa pe care a îmbrățișat-o. După slujbă, sicriul a fost depus în casă, în timp ce pe un gard din curte au fost depuse mai multe coroane de flori din partea unor rude și vecini.
După ora 19.00, în casa familiei Boc va avea loc priveghiul, conform tradiției.
Ioan Boc a suferit un accident vascular cerebral, fiind internat, în 13 decembrie, la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.
Taguri
Articolul anterior Copiii de la "Micul Rotterdam" au colindat, din nou, redacția "Cuget Liber"
Articolul următor Vernisaj la Palatul Copiilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei