Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, din perspectiva social-democraților, Pachetul 3 de măsuri aflat în discuția coaliției ar trebui să conțină pe lângă elemente de reformă privind administrația locală și centrală și partea de relansare economică.
- Publicitate -
„Pachetul 3 ar trebui să conțină, din perspectiva noastră, administrația locală, administrație centrală și, bineînțeles, ceea ce, mâine, vom transmite partenerilor de coaliție, propunerile noastre pe relansarea economică. Așa cum bine știți, și anunțat de noi de ceva vreme, public, este obligatoriu, din perspectiva noastră, ca pe Pachetul 3, care se referă la administrația locală, administrație centrală, să avem și partea de relansare economică", a afirmat Sorin Grindeanu, luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD.