Sorina Plăcintă nu mai candidează pentru Parlament. Honorius Prigoană se află în analiza PNL

de Carmen MOCANU Miercuri, 19 Septembrie 2012 229
Senatorul PNL Sorina Plăcintă nu va mai candida la alegerile din decembrie pentru un nou mandat în Parlamentul României, un alt fost democrat-liberal, Honorius Prigoană, având șanse mari de a candida într-un colegiu din Capitală, potrivit unor surse din PNL.
Sorina Plăcintă a confirmat, miercuri, pentru Mediafax, că nu va mai candida pentru un nou mandat de senator, în colegiul uninominal 1 din Circumscripția electorală nr.41 Vrancea. Ea a demisionat în luna iunie din PDL și s-a înscris în Partidul Național Liberal.
Surse liberale au declarat pentru Mediafax că o candidatură a lui Honorius Prigoană, un alt democrat-liberal care s-a înscris recent în PNL, este foarte posibilă, decizia urmând a se lua după o analiză internă, care vizează și colegiul cu șansele cele mai mari pentru acesta de a câștiga un mandat de deputat.
"Va candida, cel mai probabil. Trebuie să vedem în ce colegiu are șansele cele mai mari de câștig", au precizat sursele liberale.
Honorius Prigoană este membru al organizației PNL Sector 2, el demisionând din PDL la începutul lunii septembrie și anunțându-și intrarea în PNL în aceeași zi.
Prigoană a candidat din partea PDL, la începutul anului 2010, pentru postul de deputat rămas vacant după plecarea lui Bogdan Olteanu la BNR, colegiul din Sectorul 1 fiind câștigat, atunci, de liberalul Radu Stroe.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei