Administrația publică locală din Hârșova va demara un proiect de dezvoltare economică a localității care presupune construirea unui parc industrial. Concret, prin concesionarea, de către primărie, a 50 de hectare de teren, în Hârșova va fi realizat, în următorii ani, un parc industrial care va determina crearea a o mie de locuri de muncă.
- Publicitate -
"Soluția pentru dezvoltarea economică a Hârșovei constă în crearea unui parc industrial, pentru că astfel vom reuși să atragem și apoi să stabilizăm forța de muncă, ori acesta este un aspect foarte important", a declarat primarul Ionel Chiță referitor la proiectul pe care îl are în vedere. În ceea ce privește etapa în care se află în prezent proiectul, aceasta e una incipientă. Astfel, potrivit explicațiilor edilului, "primul pas este aprobarea, în ultima ședință de Consiliu Local care va avea loc vineri, a acordului de intenție a concesionării terenului de 50 de hectare". "Ulterior, vom face studiul de fezabilitate și toate demersurile necesare", a mai declarat primarul.
Potrivit lui Ionel Chiriță, parcul industrial va fi realizat ca parteneriat între un investitor român și unul spaniol, acesta din urmă pe numele său Rafael Ortega Bermudez, reprezentant al unei firme specializate în parcuri industriale și infrastructura pe apă. "Parcul, ca zonă de dezvoltare a activităților economice, presupune o serie de platforme și utilități și, așa cum înțeles, pe aceste spații investitorii intenționează să dezvolte servicii de structuri pentru construcții, ceea ce înseamnă că vor fi create în jur de o mie de locuri de locuri de muncă", a ținut să menționeze primarul Chiriță. Cât privește o eventuală dată de finalizare a proiectului, Chiriță a declarat că "preconizarea unui termen este prematură dar că, dacă proiectul va fi totuși demarat până la finele acestui an, sunt șanse mari ca în trei, patru ani să fie definitivat". De asemenea, primarul Hârșovei a menționat că întregul proiect va fi susținut de cei doi parteneri din fonduri europene.
Totodată, edilul a precizat că proiectul parcului industrial va fi completat de alte inițiative locale, precum crearea unei zone turistice de agrement menite să accentueze potențialul de vânătoare și de pescuit al zonei.