Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Stolojan îi cere demisia lui Chiuariu

de Cuget Liber Joi, 29 Noiembrie 2007 272 < 1 min citire
Președintele PLD, Theodor Stolojan, a cerut, ieri, demisia ministrului justiției, Tudor Chiuariu, pentru inițierea ordonanței de urgență de modificare a Legii răspunderii ministeriale, ordonanță declarată neconstituțională de magistrații Curții Constituționale.
"Cerem demisia ministrului justiției care a inițiat această ordonanță de urgență", a spus Stolojan, într-o conferință de presă, adăugând că respingerea OUG, ca neconstituțională, demonstrează caracterul abuziv al Guvernului PNL, care a încercat să își salveze miniștrii corupți. De asemenea, liderul PLD a completat că "decăderea" Executivului nu este nicio surpriză pentru PLD, pentru că este subordonat unor interese de grup și acesta a făcut un nou abuz doar pentru a-și salva miniștrii suspecți de corupție de ancheta penală.  În același timp, liberal-democratul i-a îndemnat pe cei care cred în valorile liberale autentice să condamne, alături de PLD, abuzul, incompetența și corupția.
Ministrul Justiției Tudor Chiuariu a declarat, miercuri, că, în opinia sa era benefică o comisie prezidențială formată din magistrați, respectiv din oameni independenți politic, dar așteaptă motivarea deciziei CCR.
Articolul anterior Ponor s-ar putea retrage
Articolul următor Localitățile constănțene aflate la granița cu Tulcea, atent monitorizate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei