Luni, 08 Iunie 2026

Străzile cartierului Coloniști din Mangalia vor fi asfaltate cu fonduri de la Guvern

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 24 Ianuarie 2024 491 < 1 min citire
Străzile cartierului Coloniști din Mangalia vor fi asfaltate cu fonduri de la Guvern
Edilul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a semnat de curând contractul de finanțare pentru reabilitarea a peste șase kilometri de tramă stradală din cartierul Coloniști din Mangalia.
Revin cu o veste importantă pentru locuitorii cartierului de case Coloniști. Recent, am semnat contractul pentru reabilitarea a peste șase kilometri de tramă stradală aferentă străzilor Walter Maracineanu, Crinului, Maior Giurăscu, M.I. Dobrogeanu, General Boerescu, 1Mai, Gării și Ion Mecu. Asta înseamnă că, în aproximativ două luni, constructorul va intra în teren pentru a realiza cât mai repede proiectul in valoare de aproape 10 milioane de lei, finanțat din bugetul de stat", a anunțat Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia.
Taguri
Articolul anterior Fenomenul migraţiei, tot mai accentuat. Alți 14 străini, intrați ilegal în țară, depistați, la Constanța
Articolul următor Galerie FOTO. Constanţa a sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române, în Piaţa Ovidiu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei