Primăria Comunei Lumina și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au semnat, recent, contractul de finanțare pentru proiectul "Modernizare străzi comuna Lumina (Asfaltare) 6,442 km". Valoarea totală a finanțării venită de la Agenția pentru Finanțare a Investițiilor rurale este de un milion de euro.
- Publicitate -
Potrivit reprezentanților administrației publice din comuna Lumina, în cadrul acestui proiect de asfaltare a 6,4 km de străzi urmează să fie reabilitate 14 artere de circulație din localitățile Lumina și Oituz. În localitatea Lumina străzile ce urmează să fie asfaltate sunt Canarului, Morii (de la nr. 1-39), Ghiocei, Petrolului, Mare, Narciselor (de la nr. 1-33), Crizantemelor, Lebedelor, Sabinelor, Sirenei și Gării. În satul Oituz străzile vizate din proiect sunt Teilor, Viitorului și Liniștei.
"De la învestirea ca primar al comunei Lumina am avut în vedere o îmbunătățire a străzilor din localitate. Până în momentul de față în comună nu s-a văzut o îmbunătățire reală a stării acestora. Ca să reușim să obținem finanțare pentru a îmbunătăți starea drumurilor din localitate avem nevoie de proiecte și studii de fezabilitate bune care să fie depuse. Acesta este unul din proiectele care au obținut un punctaj bun și a fost finanțat. Mai multe proiecte au fost demarate la finalul anului 2016 și depuse în perioada martie 2017 și acum, în ianuarie 2018, a fost semnat primul contract", a declarat primarul comunei Lumina, Ioan Roman.
El a explicat că autoritățile vor demara, în prima parte a acestui an, procedurile pentru achiziția documentației de proiectare a lucrării, iar dacă lucrurile vor merge bine urmează apoi procedura de selectare a firmei ce se va ocupa de asfaltarea propriu-zisă.
"Îmi doresc ca lucrurile să meargă repede, dar totul se guvernează după legi ce trebuiesc respectate. Acesta este motivul pentru care, din a doua jumătate a anului 2018 cu toții vom vedea o îmbunătățire în comună", a mai spus primarul comunei Lumina, Ioan Roman.