Duminică, 07 Iunie 2026

Schimbări la Camera Deputaților!?! Sulfina Barbu se pregătește să o înlocuiască pe Roberta Anastase

de Cuget Liber Miercuri, 10 Noiembrie 2010 476 < 1 min citire
Sulfina Barbu se pregătește să o înlocuiască pe Roberta Anastase
Sulfina Barbu
Social-democrații ar fi de acord ca Roberta Anastase să fie înlocuită la șefia Camerei Deputaților de Sulfina Barbu, au declarat, pentru Mediafax, surse din conducerea PSD, menționând că varianta ar fi agreată de PDL, nu și de Traian Băsescu.
Potrivit unor surse de la vârful PSD, mai mulți social-democrați au discutat, în ultimele zile, cu lideri ai grupului PDL din Camera Deputaților, care le-au transmis că ar agrea schimbarea din funcție a Robertei Anastase cu Sulfina Barbu.
"Noi am discutat cu liderii grupului PDL din Cameră și ne-au spus că vor să o schimbe pe Anastase și că e pregătită Sulfina Barbu. Noi suntem de acord cu soluția asta, dar ei ne-au spus că nu îi lasă Băsescu s-o schimbe pe Anastase", a declarat unul dintre liderii PSD.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că mesajul transmis de președintele Traian Băsescu în Parlament a fost acela de schimbare a Robertei Anastase din funcția de președinte al Camerei Deputaților.
Ponta a spus că mesajul principal al președintelui, care a propus partidelor parlamentare un moratoriu pentru 30-45 de zile, s-a adresat în principal partidelor din arcul guvernamental, care au fost prezente în plen, și nu opoziției.
Articolul anterior Construcții cu 16,4% mai puține, în ianuarie - septembrie 2010
Articolul următor Liderii de sindicat ar putea scăpa de obligația publicării averilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei