Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele CJC, Horia Țuțuianu: "Sunt mândru că sunt român și că facem parte din familia europeană"

de Carmen MOCANU Miercuri, 10 Mai 2017 201 < 1 min citire
"Sunt mândru  că sunt român  și că facem parte din familia europeană"
În fiecare an, pe data de 9 mai, se sărbătorește proclamarea Independenței de Stat a României. Tot la data de 9 mai se sărbătoresc Ziua Europei și Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial.
În acest context, ieri, reprezentanții Prefecturii Constanța în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Inspectoratul Școlar Județean și Direcția pentru Tineret și Sport au organizat o serie de manifestări. Acțiunea a avut loc în Piața Ovidiu.
Manifestările au constat în reprezentarea elementelor definitorii ale statelor membre ale Uniunii Europene și momente artistice susținute de reprezentanții organizațiilor minorităților naționale.
De asemenea, tot ieri, reprezentanții administrației publice locale au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Căzuți în Războiul de Independență.
"În această zi, cu triplă semnificație istorică, am depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Căzuți în Războiul de Independență. Românii au confirmat de-a lungul timpului că fac parte dintr-un spațiu bine definit, spațiul european. Cred că trebuie să respectăm principiile și valorile care stau la baza Uniunii Europene: libertatea, democrația, statul de drept și drepturile omului. Sunt mândru că sunt român și că facem parte din familia europeană", a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu. 
Taguri
Articolul anterior PNL Constanța, trădat de propriul candidat? Liberalii au dejucat "intervenția" PSD
Articolul următor Deputații au decis: pedepse reduse 6 zile la 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei