Răsturnare de situație la negocierile pentru formarea guvernului PNL-USR PLUS-UDMR. După întâlnirea între patru ochi Orban-Iohannis și oferta făcută de Dan Barna celor de la PNL pentru deblocarea discuțiilor, președintele liberalilor ar fi pus pe masa viitorilor parteneri o variantă care i-a șocat pe aceștia dar și pe colegii săi de partid: el să revină în funcția de premier.
- Publicitate -
Surse politice susțin că Orban ar fi explicat că este posibilă revocarea lui Florin Cîțu din poziția de premier propus de PNL, respectiv Biroul Politic Național al partidului să facă o altă propunere.
În această situație, USR PLUS ar avea dreptul să primească funcția de președinte al Camerei Deputaților, pentru Dan Barna, și discuțiile s-ar debloca, pentru că Orban, care țintea până acum această funcție, ar urma să o primească pe cea de prim-ministru.
Potrivit informațiilor Digi24, cei de la USR PLUS aflaseră de această mutare a lui Ludovic Orban de luni seara, când, se pare, președintele PNL ar fi încercat să obțină sprijinul liderilor din partidul său pentru a doua sacrificare a lui Florin Cîțu. Cei de la USR PLUS ar fi cerut un timp de gândire pentru a decide cum să procedeze în această nouă situație, în timp ce Ludovic Orban încearcă să adune susținere pentru o posibilă nominalizare a sa ca premier.
În acest sens, a avut o întâlnire cu parlamentarii minorităților naționale, care pot asigura 18 voturi la învestirea Guvernului.
Ludovic Orban i-a convocat pe liderii PNL la o ședință informală la sediul partidului. Surse din partid susțin că ar intenționa ca mâine să convoace ședința BPN pentru a retrage nominalizarea lui Florin Cîțu.