Duminică, 07 Iunie 2026

Târg de binefacere la Prefectură, pentru azilul din Poarta Albă

de Alexandra BĂLAN Luni, 12 Decembrie 2011 1484 4 min citire
Târg de binefacere la Prefectură, pentru azilul din Poarta Albă
Peste 200 de persoane au participat, ieri, la tradiționalul târg de binefacere organizat de Prefectura Constanța, în parteneriat cu reprezentanții consulatelor generale din Constanța.
Sub deviza "Să dăruim împreu-nă!", Consulatul General al Republicii Turcia, Consulatul Ge-neral al Republicii Populare Chineze, Consulatul General al Federației Ruse, Consulatul Onorific al Libanului, Consulatul Onorific al Norvegiei și Prefectura Constanța și-au unit forțele și au demarat o acțiune de strângere de fonduri, care vor fi donate Azilului pentru Persoane Vârstnice din Poarta Albă.
Evenimentul a avut loc între orele 11.00 și 16.00 și a fost găzduit de sala "Remus Opreanu". Pe standurile special amenajate, cele șapte țări participante și-au expus produsele culinare tradițio-nale, precum și alte obiecte decorative, haine CD-uri, toate specifice culturii pe care o reprezintă.
La standul românesc, au fost vândute sărmăluțe, tobă, pomana porcului, cârnați, murături asortate, plăcintă, cozonac, precum și alte produse din porc, pui și pește, realizate de către maestrul bucătar Niculae Nejloveanu.
Pe standul realizat cu sprijinul Consulatului General al Turciei, participanții puteau încerca, pentru numai doi lei, mai multe tipuri de plăcinte, baclavale, sarailii și alte dulciuri tradiționale turcești și tătărești. De asemenea, doritorii puteau să achiziționeze haine, brelocuri, obiecte decorative și bijuterii.
Reprezentanții Federației Ruse au vândut sticluțe de votcă, obiecte decorative și brelocuri reprezentând celebra păpușă Matrjoshka, ciocolată rusească și alte ornamente.
La standul Consulatului onorific al Norvegiei la Constanța, vânzător era chiar soția consulului Laurențiu Lazăr, care îndemna oamenii să achiziționeze brelocuri, calendare cu peisaje din țara nordică, precum și CD-uri cu muzică și imagini. Vecinii de stand, reprezentanții Consulatului Onorific al Libanului, au vândut produse alimentare de toate felurile. Pe lângă sticlele cu siropuri dulci, vinul specific regiunii, deserturi din Tunisia și conserve cu legume murate, libanezii preparau la comandă specialități tradiționale, în lipie.
Alături, la standul Consulatului general al Republicii Chineze la Constanța, se serveau calamari, pui și pește pane. În plus, reprezentanții consulatului vindeau obiecte decorative, farfurii chine-zești pictate manual, vase tradiționale, vinuri și ceaiuri.
De asemenea, pentru cinci lei, copii și adulții de toate vârstele au încercat să stăpânească tehnicile picturii pe apă Ebru, una dintre cele mai vechi forme de artă orientală.
Tombolă cu premii pe toate gusturile
Menționăm că, pe lângă vânzarea de produse, fiecare consulat a donat obiecte pentru tombolă. În schimbul a 10 lei, doritorii puteau să participe la tombolă, având șansa să câștige unul din cele peste 300 de premii puse la bătaie.
Consulatul General al Federației Ruse a dat 40 de premii costând, printre altele, în ornamente de brad, sticle de votcă, ciocolată și farfurii tradiționale. Din partea Consulatului general al Republicii Chineze, au fost oferite 66 de DVD-uri cu imagini și documentare despre Marele Zid, Shanghai, Muntele Tianshan, precum și alte regiuni importante din China.
Consulatul General al Republicii Turcia a oferit 82 de premii pentru tombolă, constând în electrocasnice, ceasuri, obiecte vestimentare și decorative, precum și o cină pentru o familie la restaurantul Konak.
Împreună, Consulatul Norvegiei și Consulatul Libanului au oferit 30 de premii, printre care albume foto cu Norvegia, calendare, magneți de frigider, precum și mai multe cine gratuite la restaurantul libanez "Al Janna".
Nici Instituția Prefectului nu s-a lăsat mai prejos. Alături de conducerea complexului Balada Nej, prefectul Claudiu Palaz a oferit un purcel și un berbecuț, sticle de vin, albume cu "Galeria Prefecților", cazare la hotelul Balada Nej, precum și invitații pentru masa de Ignat și noaptea de Revelion.
În discursul său, prefectul le-a mulțumit consulilor pentru sprijinul acordat în demararea acestei acțiuni, devenită deja o tradiție la Constanța, și a îndemnat participanții să dea mai mulți bani la achiziționarea produselor, reamin-tind că toate fondurile sunt strânse pentru o cauză nobilă.
"Le mulțumesc tuturor consulilor și membrilor consulatelor pentru că au pus umărul la această inițiativă. Mi-ați demonstrat că sunteți deosebit de sufletiști. Vă rog să achitați mai mult pentru ceea ce cumpărați, chiar dacă facem speculă, facem speculă pentru o cauză nobilă", a declarat Palaz.
Menționăm că, pe lângă toți consulii prezenți, la eveniment și-au făcut apariția și președintele PDL Constanța, Christian Gigi Chiru, prim-vicepreședintele PDL Constanța, Florian Constantin, deputatul Amet Aledin, șeful IPJ Constanța, comisar șef Valentin Burlacu, și senatorul Mircea Banias. Deși inițial a spus că nu participă la tombolă, ci doar a venit să achiziționeze produse, Chiru a cumpărat ulterior un bilet, câștigând un magnet de frigider cu păpușa tradițională rusească Matrjoshka.
Pe lângă banii colectați din vânzare și tombolă, participanții au făcut și donații. Astfel, proprietarul companiei ABC Vall, Vasile Costea, a oferit suma de 3.000 de lei, iar reprezentanții, UDTR, UDTTMR și Consulatului Turciei au donat produse electrocasnice pentru a sprijini inițiativa. În total, s-au strâns 22.000 de lei.
Taguri
Articolul anterior Agresorii jandarmilor agresați rămân după gratii
Articolul următor Daruri de Crăciun pentru copiii și pensionarii din Murfatlar

Comentează știrea

gogu
12 decembrie 2011
Frumos costum!

... Asa mi-a placut costumul "popular" al lu' nea Palaz... ca m-am hotarat. De maine ma imbrac si eu asa! Nici nu mai e nevoie sa zici ca esti rep. guvern in teritoriu. ... Se vede! Toparlanismul, desigur!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei