Târg de binefacere organizat de consulul Turciei la Constanța, Fusun Aramaz

de Carmen MOCANU Luni, 27 Mai 2013 128
Festivalul Tineretului, Sportului, Culturii Turce și Tătare, ediția a V-a, a continuat, sâmbătă, în Portul Tomis, cu Târgul Internațional de Binefacere "Să dăruim împreună". 
De șase ani, acest târg este organizat la inițiativa consulului general al Republicii Turcia la Constanța, Fusun Aramaz, și are ca partener Instituția Prefectului Județului Constanța și reunește alte două Consulate din Constanța, al Republicii Populare Chineze și cel al Federației Ruse. La târgul de binefacere organizat sâmbătă, țările participante au expus diverse produse culinare specifice fiecărei țări, precum și obiecte tradiționale lucrate manual.
Cei prezenți la eveniment au putut degusta din mâncărurile tradiționale și produsele de patiserie pregătite de comisiile de femei de la filialele din Constanța, Cobadin, Amzacea și Mangalia aparținând Uniunii Democrate Turce din România, dar și de cele reprezentând UDTTMR. Totodată, în cadrul evenimentului, mai multe ansambluri folclorice aparținând UDTR și UDTTMR au susținut un program artistic.
Conform declarațiilor consulului general al Republicii Turcia la Constanța, banii strânși din vânzarea produselor expuse vor fi donați Centrului de primire a copilului în regim de urgență din Constanța. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei