Tăriceanu, nemulțumit că "beizadeaua Prigoană" a venit în PNL

de Carmen MOCANU Luni, 10 Septembrie 2012 251
Liderul deputaților PNL, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că nu este de acord cu acceptarea lui Honorius Prigoană în partid și consideră că liberalii nu trebuie să accepte traseiștii politici, susținând că trebuie promovați oamenii de valoare care au fost loiali formațiunii politice. "La noi în partid se întâmplă și lucruri ciudate, ușor surprinzătoare. Zilele trecute, ne-am trezit cu beizadeaua Prigoană în partid și vreau să vă felicit că în partid nu a aterizat și doamna Bahmuțeanu. Probabil că asta este o dovadă că femeile liberale au mai mare capacitate de analiză și de selecție", a declarat Tăriceanu, sâmbătă, la Școala de Vară a femeilor liberale de la Eforie Nord. El a susținut că, în ultima perioadă, în PNL au apărut persoane care au fost la mai multe partide politice și că liberalii trebuie să respingă traseiștii politici. "Vreau să vă readuc aminte un demers care a fost inițiat de PNL, intitulat «Facem o altfel de politică». Asta înseamnă că ne bazăm pe oamenii care au certe calități, respingem traseismul politic. Ne-am trezit cu tot felul de figuri care au plecat din PNL, s-au întors, au plecat din nou, au revenit. Ne-am pricopsit acum cu unul care a făcut turneul tuturor partidelor, ne-am trezit cu el la grupul parlamentar, a fost pe la PDL, PSD, acum s-a trezit liberal. Ne trezim cu unii care vin în partid și când te uiți la CV-ul lor, cred că trebuie să introducem o nouă rubrică și probabil unii să scrie prin ce s-au remarcat, prin activitatea la cluburile de noapte, cum e cazul băiețelului de care vă spuneam. Eu am fost foarte revoltat și aștept un răspuns care încă nu mi-a venit, i-am scris o scrisorică președintelui interimar, care a binevoit să dea și un comunicat oficial prin care anunța intrarea în partid ca și când ar fi fost o mare personalitate", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu. El a menționat că partidul trebuie să facă o selecție înainte de alegeri și să promoveze doar oamenii care au fost loiali PNL și care sunt membri de valoare, în detrimentul celor intrați în rândurile liberalilor de scurt timp și care au fost pe la mai multe partide.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei