Tinerii din PDL Constanța solicită scuze din partea lui Marcel Pavel

de Carmen MOCANU Joi, 08 Septembrie 2011 687
Organizația Județeană de Tineret Constanța a Partidului Democrat Li-beral protestează față de explicația oferită de Marcel Pavel cu privire la eroarea de interpretare a imnului național și îi solicită acestuia să își ceară scuze publice pentru insulta adusă atât memoriei înaintașilor noștri, cât și fiecărui român care este reprezentat de drapelul național, limba națională și imnul național. "Imnul național nu este negociabil, iar explicația oferită de domnul Marcel Pavel este pe cât de penibilă, pe atât de jignitoare la adresa fiecărui român", apreciază președintele Organizației Județene Constanța a PDL, Mihai Petre, cu privire la incidentul înregistrat cu ocazia meciului România - Franța. "Consider că ar fi fost mult mai decent din partea domniei sale să-și motiveze eroarea prin invocarea emoțiilor, probabil inerente atunci când cânți imnul României în fața a peste 50.000 de spectatori. Dacă imnul național ar fi fost interpretat de duo-ul comic Ponta - Antonescu, atunci trunchierea sa sau înlocuirea numelui propriu Traian cu Victor sau Crin nu ar fi surprins pe nimeni", a mai precizat Petre.
Taguri

Comentează știrea

admirator
8 septembrie 2011
eim scuze

Mai bine sa faca un control medical. Dementa asa incepe: uitare, repetare. Si evolueaza lent si inexorabil. In 10 ani are creierul varza. Dar nu de Bruxelles. Ceva cu "kapusti".

lucy
8 septembrie 2011
base

mai bine ca nu a pronuntat numele in imn altfel incepeau huiduieli,normal ar trebui scimbat versul si specificat ca este vorba despre imparatul ,,Traian",cel care a cucerit Dacia.

rex
8 septembrie 2011
limbrici indoctrinati

Leprele atat gandesc, nu au nici o vina.Scuze pt ce , pt ca a evitat o manifestare necontrolata si jenanta a spectatorilor de pe stadion. Asta este rasplata guvernarii NEMERNICILOR din pd. mihai petre un limbric care se baga singur in seama.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei