Duminică, 07 Iunie 2026

Tinerii din PNL Constanța: Dragnea vrea ca noua generație să fie dependentă de pomeni electorale

de Carmen MOCANU Miercuri, 06 Iunie 2018 320 2 min citire
Tinerii din PNL Constanța: Dragnea vrea ca noua generație să fie dependentă de pomeni electorale
Tinerii liberali susțin că Guvernul a uitat să-i consulte în chestiunea creditelor fără dobândă deoarece Dragnea vrea să educe noua generație în spiritul pomenilor electorale. 
"Zi de zi, guvernul PSD ne arată noi modalități de risipire a banului public: cea mai nouă inovație o reprezintă creditele fără dobândă, garantate de stat, pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, respectiv pentru categoria de vârstă 26-55 de ani. Liviu Dragnea vrea ca noua generație să fie dependentă de pomeni electorale, aceasta este singura politică educațională pe care o promovează. Mai mult, guvernul Dăncilă-Dragnea a uitat să se consulte tocmai cu tinerii în chestiunea creditelor fără dobândă: principalii reprezentanți ai elevilor, studenților și tinerilor din România au reclamat tocmai lipsa consultării și a dezbaterii în spațiul public", a transmis Cosmin Sava, președintele tinerilor din PNL Constanța. 
El a mai adăugat că dacă Guvernul este interesat de educația tinerilor cel mai bine ar fi fost să aloce 6% din PIB pentru acest domeniu. 
"Dacă tot este atât de interesat de educația tinerilor, atunci PSD să respecte legea privind alocarea a 6% din PIB pentru acest domeniu. Potrivit datelor Eurostat, rata abandonului școlar a crescut în România, ajungând la 18,5%, astfel că ne aflăm pe locul trei în Uniunea Europeană la acest capitol. Mii de școli nu au autorizații sanitare și de incendiu și circa 30% dintre școli au toaletele în curte. Și acestea sunt doar câteva date care arată starea jalnică în care se află învățământul românesc. Cum o să ajute creditele fără dobândă în rezolvarea acestor probleme stringente ale sistemului de educație din România? Guvernul Dăncilă-Dragnea este obligat să cheme la consultări organizațiile de elevi, studenți și tineret înainte de a adopta programul de credite garantate de stat cu dobândă zero pentru investiții în dezvoltare personală și să ofere lămuriri suplimentare publice privind viabilitatea acestui program care are o valoare totală de aproximativ un miliard de lei", a mai spus Cosmin Sava. 
Taguri
Articolul anterior PSD Constanța se pregătește pentru miting: toată lumea în alb cu multe steaguri mici
Articolul următor Grupul parlamentar PMP de la Senat, desființat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei