Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tinerii liberali au vizitat copiii din Viișoara

de Carmen MOCANU Marţi, 05 Noiembrie 2013 140 < 1 min citire
Organizația de Tineret a Partidului Național Liberal, Filiala Constanța, a organizat, recent, "Sărbătoarea Dovleacului" pentru copiii din localitatea Viișoara. Tinerii liberali au revenit în localitate după acțiunea din luna septembrie prin intermediul căreia au înființat o bibliotecă școlară. Astfel, cei mici s-au bucurat de mai multe activități cu ocazia sărbătorii printre care și sculptatul dovlecilor, concurs de costumații și face painting, lecții de engleză, lectură de povești și un număr de magie care i-a încântat pe participanți.
"Locuitorii din Viișoara au rămas foarte impresionați de evenimentul nostru din septembrie, așa că astăzi au venit la Sărbătoarea Dovleacului foarte mulți copii, peste 130, costumați în prințese, super-eroi, flori și multe altele. Sunt foarte fericită că ne putem implica astfel în comunitate, copilașii de aici îmi sunt foarte dragi și vom continua să le organizăm diferite acțiuni educative și distractive", a spus Nina Costan, organizator al acțiunii și membru TNL Constanța. 
Taguri
Articolul anterior "Deplâng situația în care a ajuns PNȚCD"
Articolul următor PDL va depune o moțiune simplă privind situația economiei naționale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei