Potrivit prefectului Constanței, Titlurile de proprietate de la Corbu au intrat în vizorul DNA

de Ada CODĂU Miercuri, 26 August 2009 5051
După ce, în urmă cu aproximativ o lună, prefectul Constanței, Liviu Brăiloiu, declara că titlurile de proprietate de la Corbu au făcut obiectul unei anchete a Ministerului Administrației și Internelor, el a declarat ieri, pentru "Cuget liber", că raportul comisiei de anchetă a MAI a fost înaintat Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit declarațiilor reprezentantului Guvernului în teritoriu, dosarul ar fi ajuns în vizorul DNA, cu aproximație, în luna iunie. Mai mult decât atât, Liviu Brăiloiu a precizat și că nu este exclus ca, în perioada următoare, MAI să mai constituie și alte anchete în ceea ce privește titlurile de proprietate de la Corbu, zona Grindu Chituc, Vadu, Săcele. "E un volum foarte mare de cercetat, ce s-a întâmplat acolo nu e nici etic, nici legal, or noi trebuie să respectăm legea", a declarat prefectul. Reamintim că Brăiloiu a anunțat, în luna iulie, că există riscul ca mai multe titluri de proprietate emise la Corbu din 2004 până în 2009 să fie anulate, astfel încât mai multe hectare vor fi redate circuitului în mod legal. Comisia de delimitare cadastrală a comunei Corbu cu unitățile administrativ teritoriale Săcele și Mihail Kogălniceanu a fost desființată în luna februarie, prin Ordinul Prefectului nr. 79/2009. La baza deciziei lui Brăiloiu a stat, se pare, dosarul penal nr. 1531/P/2007, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care ar avea ca obiect două rapoarte întocmite de Corpul de Control al MAI în 2006 și 2007. Titlurile de proprietate de la Corbu au iscat, de-a lungul timpului, mai multe tensiuni, și asta pentru că au trezit suspiciuni în ceea ce privește împroprietăririle din zonă. De altfel, se pare că ele au constituit și una dintre cele mai frecvente doleanțe ridicate de locuitorii județului Constanța în cadrul audiențelor săptămânale care au loc la sediul Prefecturii Constanța.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei