Duminică, 07 Iunie 2026

Tomac: USR are în faţă o provocare pentru a salva onoarea dreptei

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 17 Iunie 2023 260 1 min citire
Tomac: USR are în faţă o provocare pentru a salva onoarea dreptei
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat sâmbătă că USR a devenit cea mai mare ameninţare pentru partidele "învechite în rele", care vor stabilitate "să fure în linişte", de aceea partidul are în faţă o mare provocare, aceea de a salva onoarea dreptei şi de a da semnalul unităţii pentru toţi cei care vor o Românie "în care să ne creştem copiii în linişte şi pace", scrie Agerpres.
"Aţi devenit (USR - n.r.), într-un timp foarte scurt, cea mai mare ameninţare pentru partidele învechite în rele şi aţi putut simţi acest lucru în toate bătăliile prin care aţi trecut. Ţara se află într-un moment de răscruce, iar cei cărora le este teamă să şteargă privilegiile fac tot ce le stă în putinţă pentru a-i ţine pe oamenii cinstiţi şi oneşti din această ţară departe de politică, departe de implicare. Vor totul doar pentru ei. Pentru ei nu există decât un singur lucru, vor linişte şi stabilitate. Sub acest slogan de fapt vor să fure în linişte. Vor să fure din pensii, vor să fure din salarii, vor să fure din munca intelectuală. Au umplut doctorii din politică tribunalele, încercând să explice cât de deştepţi sunt (...). Cine se teme de noi? Exact partidul care a trădat electoratul de dreapta. PNL avea o şansă acum să spună: până aici. Dar îi place să se urce în remorca PSD şi tocmai de aceea suntem obligaţi să gândim soluţii comune. USR are în faţă o mare provocare, o provocare nu doar pentru a salva onoarea dreptei, o provocare uriaşă pentru a da semnalul unităţii către toţi cei care vor ca România normală să însemne o Românie în care ne creştem copiii în linişte şi pace", a transmis Tomac la Congresul USR.
Taguri
Articolul anterior Sunteți într-o relație abuzivă? Ați fost victima unei violențe? Atunci descărcați aplicația "Bright Sky RO"
Articolul următor Şapte percheziţii ale Poliţiei de Frontieră într-un dosar de contrabandă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei