Președintele Traian Băsescu a declarat, seara trecută, că a declanșat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral și maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcție de modul în care Parlamentul va respecta voința poporului exprimată în 2009.
- Publicitate -
Președintele a spus că atitudinea Parlamentului, a majorității USL, privind modificarea Constituției, este una "care nu este compatibilă cu statul de drept și care creează un precendent extrem de periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinței liber exprimate de popor".
"Din punctul meu de vedere, această atitudine a majorității USL, care respinge punerea în aplicare a referdnumului din 2009 nu are nimic de a face cu democrația și cu poporul în numele căruia Parlamentul susține că își exercită mandatul", a spus Băsescu.
"În această după amiază am declanșat procedura unui nou referendum, cu două întrebări: dacă românii doresc un Parlament unicameral și dacă doresc un Parlament cu 300 de parlamentari. Revizuirea Constituției nu s-a încheiat și mai există șansa ca Parlamentul să revină la respectarea voinței poporului, există și posibilitatea ca Curtea Constituțională să respingă o lege de revizuire care nu ține cont de voința poporului. Dar am declanșat procedura și voi emite decretul în funcție de ce se întâmplă în Parlament și la Curtea Constituțională. Dau posibilitatea românilor să se pronunțe din nou dacă doresc Parlament unicameral și Parlament cu 300 de parlamentari", a spus președintele.