Președintele Traian Băsescu lansează un apel către liderii Uniunii Social-Liberale (USL) să găsească de îndată o soluție la actualele dispute din interiorul alianței, pentru a nu se ajunge la o criză politică.
- Publicitate -
"România are nevoie de stabilitate și de un guvern pe deplin funcțional, care să poată gestiona în mod eficient problemele țării și să asigure o bună guvernare. Disfuncționalitățile apărute în alianța de guvernare după anunțul privind demisia mai multor miniștri liberali, precum și intenția exprimată de prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor Viorel Ponta, de a schimba structura actuală a Guvernului, au creat un climat de instabilitate menit să afecteze, deopotrivă, credibilitatea țării, instituțiile publice, mediul de afaceri și cetățenii. Domnul președinte Traian Băsescu roagă liderii USL să dea dovadă de responsabilitate", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.