Președintele Traian Băsescu îl primește, astăzi, la Palatul Cotroceni pe John Sawers, șeful Serviciului de Informații Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - MI6. Potrivit programului președintelui postat pe site-ul Administrației Prezidențiale, întâlnirea dintre Traian Băsescu și John Sawers va avea loc de la ora 16.00.
- Publicitate -
Tot astăzi, de la ora 13,00, șeful statului îl primește la Cotroceni pe generalul Philip M. Breedlove, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR). Băsescu s-a mai întâlnit cu șeful MI6 în 2011. La acea dată, președintele Traian Băsescu și directorul Serviciului Român de Informații, George Maior, s-au întâlnit cu John Sawers la Londra.