Luni, 08 Iunie 2026

Traian Băsescu insistă ca miniștrii să stabilească măsuri mai clare pentru absorbția fondurilor UE

de Carmen MOCANU Joi, 14 Iulie 2011 405 < 1 min citire
Președintele Traian Băsescu le-a cerut, ieri, premierului Emil Boc și mai multor miniștri prezenți, la Palatul Cotroceni, să stabilească măsuri clare de creștere a volumului de absorbție a fondurilor UE, fără să se discute și de o eventuală remaniere.
În cadrul întâlnirii, miniștrii au discutat puține acte normative și au analizat în sinteză stadiul absorbției fondurilor europene. În final, s-a luat decizia ca reprezentanții comitetului interministerial pentru absorbția fondurilor europene să se reunească, astăzi, într-o nouă ședință, după analiza efectuată săptămâna trecută.
O întâlnire între șeful statului și premier pe tema fondurilor UE a avut loc și săptămâna trecută, la Guvern. După acea discuție, premierul Emil Boc le-a reproșat miniștrilor că nu și-au respectat angajamentele privind creșterea volumului de fonduri europene atrase, asumate inclusiv în ședința de Guvern la care a participat și președintele, și le-a cerut explicații, solicitând și un raport pe această temă.
Pe de altă parte, premierul Emil Boc a declarat că absorbția fondurilor europene este un criteriu pentru remanierea guvernamentală, dar că o remaniere nu se dezbate public, ci se anunță la momentul potrivit.
La rândul ei, Elena Udrea a spus că miniștrii care nu au făcut performanță trebuie remaniați, însă numai premierul decide acest lucru. 
Taguri
Articolul anterior Candidați surpriză pentru Primăria Constanța și Mangalia
Articolul următor PNȚCD dă Protoeria Mangalia afară din sediu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei