Duminică, 07 Iunie 2026

Traian Băsescu invită partidele parlamentare la o discuție despre legile prioritare

de Cuget Liber Sâmbătă, 09 Octombrie 2010 265 < 1 min citire
Președintele Traian Băsescu a trimis vineri, o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la Palatul Cotroceni, luni, la o discuție privind Legea pensiilor, a educației sau bugetul de stat pe 2011.
Invitația către liderii partidelor a fost lansată pentru luni la ora 12.00, precizează Mediafax.
Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile ar urma să vizeze următoarele teme: prioritățile legislative care așteaptă votul Parlamentului, respectiv Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea educației și Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, dar și obiectivele asumate de România în urma adoptării Strategiei UE 2020.
Articolul anterior Primarii și locuitorii din zonele afectate de inundații se tem că ar putea retrăi tragediile din această vară
Articolul următor Palaz cere anularea hotărârii privind organigrama Muzeului de Arheologie Mangalia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei