Președintele Traian Băsescu va participa, în perioada 7-9 august, la deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de la Beijing, ocazie cu care va avea convorbiri cu președintele chinez Hu Jintao și cu președintele Federației Naționale a Întreprinzătorilor, Wang Zhongyu.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului va participa la ceremonia oficială de deschidere a Jocurilor Olimpice de pe Stadionul Național din Beijing și va asista, pe durata vizitei, și la câteva evenimente sportive la care participă echipe reprezentative ale țării noastre sau membri ai lotului olimpic român.