Sâmbătă, 06 Iunie 2026

În această toamnă, Traian Băsescu va trimite Parlamentului proiectul de modificare a Constituției

de Cuget Liber Vineri, 10 Septembrie 2010 335 < 1 min citire
Președintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul unui interviu acordat TVR 1, că va transmite, în această toamnă, Parlamentului proiectul de modificare a Constituției, care a fost elaborat de Guvern, acesta aflându-se, în prezent, în analiza Președinției.
"Guvernul și-a făcut treaba, a trimis proiectul la mine, proiectul de modificare a Constituției. Acum îl am în analiză, să fie cât mai apropiat de obiectivul referendumului", a declarat șeful statului la TVR 1, întrebat în ce mod a fost concretizat rezultatul ultimului referendum.
El a precizat că nu dorește să schimbe sistemul de republică și a admis că sistemul de republică semiprezidențială este soluția corectă pentru România.
"În niciun caz intenția mea, și acesta a fost votul românilor la referendum, nu a fost schimbarea tipului de republică", a precizat Traian Băsescu, preluat de Mediafax.
Potrivit lui Băsescu, proiectul de modificare a Legii fundamentale va trebui să clarifice relațiile Președinte-Guvern, Președinte-Parlament și Guvern-Parlament.
El a mai spus că schimbările ce vor fi aduse Constituției vor ține cont și de elementele care au venit din dezbaterea publică.
Traian Băsescu a mai declarat că vor fi păstrate aceleași condiții în ceea ce privește dizolvarea Parlamentului.
Articolul anterior "Eu când vreau să fluier, fluier" și "Concertul" ar putea fi nominalizate la European Film Awards 2010
Articolul următor L-a mințit pe notar și suportă urmările după unsprezece ani!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei