Duminică, 07 Iunie 2026

Traian Băsescu: "Vrem accelerarea semnării acordurilor Republicii Moldova cu UE"

de Carmen MOCANU Joi, 15 Mai 2014 151 1 min citire
Traian Băsescu:  "Vrem accelerarea semnării acordurilor Republicii Moldova cu UE"
Președintele Traian Băsescu a declarat că România consideră că trebuie accelerat procesul de semnare a acordurilor R. Moldova - UE, dacă este posibil tehnic pe 27 mai, pentru a se da posibilitatea Moldovei, României, Poloniei, Cehiei și țărilor baltice să ratifice înainte de vacanța de vară. 
"Și eu și toți factorii de decizie am știut că în perioada 1-9, dar și în continuare, vor exista provocări ale Federației Ruse în Republica Moldova", a spus Traian Băsescu, precizând că, în ceea ce privește Republica Moldova, "punctul nostru de vedere este că trebuie accelerat procesul de semnare a Acordului de asociere și a Acordului de liber schimb, dacă este posibil tehnic pe 27 mai, dacă nu, la Consiliul din luna iunie". 
Șeful statului a afirmat că România insistă pentru data de 27 mai, pentru că atunci se va desfășura o reuniune extraordinară a Consiliului European, iar pe 26 și 27 iunie, va avea loc un summit ordinar al Consiliului. 
"Ar fi extrem de important să se semneze în mai, pentru a se da timp Republicii Moldova, României, poate Poloniei, poate țărilor baltice, poate Cehiei să ratifice aceste acorduri înainte de vacanța de vară", a mai spus Traian Băsescu, precizând că ar fi un semnal extrem de puternic legat de angajamentul unor state față de R. Moldova și de angajamentul acestei țări față de UE.
Taguri
Articolul anterior Mircea Geoană: "Constanța este poarta noului Drum al Mătăsii"
Articolul următor Liberalii își prezintă, mâine, candidatul la Primăria Rasova

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei