Duminică, 07 Iunie 2026

"Trebuie să ne unim forțele pentru a convinge Bruxelles-ul că blocarea plăților nu se justifică"

de Carmen MOCANU Luni, 29 Octombrie 2012 178 1 min citire
Vicepreședintele PDL Anca Boagiu a declarat că a avertizat, încă de la declanșarea crizei politice în România, că una dintre consecințe va fi suspendarea fondurilor europene și consideră că, în acest moment, cel mai important ar fi ca forțele politice românești să lase orgoliile deoparte și să încerce să convingă UE că procedurile de blocare a plăților pe mai multe programe nu se justifică."De când a început criza politică în România, eu am zis că vom avea și această consecință, o suspendare a fondurilor europene, ceea ce s-a și întâmplat. Nu poți să tratezi acest subiect cu ignoranță, să stai luni de zile cu documentele pe care le-a solicitat Comisia Europeană ca și justificare în ministere și să nu le transmiți la Bruxelles și apoi să te declari uimit că iată ce ne-a scris. Ne-a scris că e pre-suspendare și mai avem două luni la dispoziție. Nu e nicio bucurie faptul că s-a întâmplat lucrul acesta și cred că cel mai important lucru azi ar fi că orgoliile să fie lăsate deoparte și cu toții să ne unim forțele și să convingem Bruxelles-ul că ceea ce a scris în scrisorile anterioare nu se justifică. De altfel, aceasta e și procedura și poți să te bați pentru banii europeni", a afirmat vicepreședintele PDL. 
Anca Boagiu a adăugat că procedura în acest caz prevede că se poate da în judecată Curtea de Audit, "considerând că punctul ei de vedere nu este corect".
Taguri
Articolul anterior Tentativele anterioare de suspendare a lui Băsescu au fost un eșec
Articolul următor Înființarea unei zone libere de taxe la Constanța ar dubla veniturile din turism ale României

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei