Trei consilieri locali din Tuzla își doresc mandatul de viceprimar

de Ada CODĂU Sâmbătă, 17 Octombrie 2009 243
În urma demisiei din funcția de viceprimar al comunei constănțene Tuzla a social-democratului Gheorghe Bălăbănescu, trei consilieri locali își fac curaj pentru mandatul rămas vacant. Până la o propunere oficială, concretizată într-un proiect de hotărâre, se pare, însă, că aleșii locali și-au exprimat deja intenția de a ocupa această funcție. Potrivit consilierului PD-L Constantin Dina, ar fi vorba despre colegul său de partid, Alexandru Codrin Eremia, de Taner Reșit, consilier PNG, dar și despre fostul vice, liberalul Marian Sărăcilă. Surse din rândul consilierilor locali din Tuzla susțin, însă, că Sărăcilă s-ar fi autopropus și că, de fapt, nu ar avea nicio șansă la mandatul de viceprimar și asta pentru că nu va avea susținerea colegilor săi. O decizie în privința viitorului viceprimar al comunei va fi luată, cel mai probabil, în proxima ședință de Consiliu Local, eveniment care, conform acelorași surse, va fi convocat marți de către primarul PSD Constantin Micu. De menționat este și că aleșii locali PD-L, PNG și PNL urmau să participe, vineri seară, la o întâlnire în cadrul căreia să se pună de acord asupra unui singur nume pentru propunerea unui nou viceprimar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei