DNA arată, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă agenției Mediafax, că procurorii DNA Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, din 10 ianuarie până în 8 februarie inclusiv, față de senatorul Tudor Alexandru Chiuariu. Fostul ministru al Justiției este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și aderare la un grup infracțional organizat, în dosarul privind retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure, în care sunt arestați preventiv fostul deputat Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam și beneficiarul retrocedării, Gheorghe Paltin Sturdza.
- Publicitate -
Potrivit ordonanței de dispunere a controlului judiciar, în contextul demersurilor infracționale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafețe de teren forestier către Paltin Sturdza, în noiembrie 2012, Ioan Gheorghe Varga și Daniel Constantin Călugăr s-au înțeles cu Tudor Chiuariu să primească suma de 2,5 milioane de euro pentru a interveni pe lângă funcționarii publici ai Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituției Prefectului Județului Bacău, RNP Romsilva - Direcției Silvice Bacău și OCPI Bacău, "cu scopul de a-i determina pe aceștia fie să urgenteze, fie să-și îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acțiuni în justiție) atribuțiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna".