Tuzla, la un pas de o premieră națională în domeniul iluminatului public

de Cuget Liber Marţi, 01 Martie 2011 722
Un proiect pe cât de modern pe atât de economic este pe cale să fie implementat în comuna constănțeană Tuzla. Banii, proveniți din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru care se întocmesc în prezent documentațiile aferente în vederea depunerii proiectului, vor fi investiți în înlocuirea actualului sistem de iluminat public la nivelul întregii comune. Așa cum ne-a declarat vice-primarul comunei, Taner Reșit, proiectul are ca scop reducerea cheltuielilor pentru iluminat public. Pentru acest lucru nu este nevoie de raționalizare sau reducerea timpului de funcționare a lămpilor stradale, ci doar de o investiție într-un sistem LED smd modular, așa cum a declarat, pentru "Cuget Liber", Adrian Smadu, reprezentantul firmei care execută lucrările. Economia va fi de 70% din valoarea actuală a cheltuielilor. Viceprimarul a mai adăugat că experimental au fost amplasate deja astfel de lămpi modulare în centrul comunei, în zona primăriei, consumul acestora fiind cuantificat pe un contor separat și demonstrând că investiția merită. "În zona unde am înlocuit experimental sistemul vechi cu cel nou am înregistrat deja o economie de aproximativ 70 de procente din suma pe care o cheltuiam înainte într-o lună pentru această utilitate. La nivelul întregii comune, cheltuielile pentru iluminat public, pentru o lună, se ridică la suma de aproximativ 40.000 lei, iar o economie de 70%, lună de lună, este mai mult decât bine-venită mai ales în aceste vremuri de criză", a mai spus viceprimarul comunei Tuzla, Taner Reșit. Cât despre performanțele noului sistem de iluminat, responsabilul firmei care îl promovează a declarat că "Tuzla nu va mai rămâne niciodată pe întuneric și asta pentru că lămpile sunt formate din minimum patru module, ceea ce nu permite arderea lor integrală. Modulele pot fi înlocuite pe rând", a explicat acesta. Potrivit aceluiași reprezentant al firmei care dezvoltă astfel de proiecte, implementarea noului sistem la Tuzla ar fi o premieră la nivel național.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei