UDTTMR vă invită la sărbătoarea etniei tătare

de Carmen MOCANU Vineri, 12 Decembrie 2014 110
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România va marca și anul acesta, așa cum se cuvine, sărbătoarea etniei tătare, sărbătoare care din anul 2006 figurează în calendarul oficial ca urmare a adoptării în acest sens a unei legi de către Parlamentul României. Această zi are o semnificație deosebită pentru comunitatea tătară, cunoscut fiind faptul că la data de 13 Decembrie 1917 a fost format primul Parlament al Tătarilor din Crimeea.

În acest context, UDTTMR vă invită sâmbătă, 13 Decembrie 2014, începând cu ora 11,00, la Universitatea "Ovidius" – Amfiteatrul Facultății de Medicină (Campus), simpozionul "Din istoria tătarilor", manifestare organizată în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității "Ovidius". Vor susține prelegeri Prof. Univ. Dr. Dariusz Kolodziejczyk – Universitatea din Varșovia (Polonia) și Prof. Dr. Virgil Ciocîltan – Academia Română - Institutul de Istorie "Nicolae Iorga".

Cu acest prilej va avea loc și festivitatea de premiere a concursului de eseuri "Tătarii dobrogeni – istorie, tradiție și civilizație". De asemenea, UDTTMR va decerna cu acest prilej și titlul de "Tătar de Onoare" unui cunoscut profesor universitar din cadrul Universității "Ovidius".

Tot mâine, începând cu ora 16,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța va avea loc o amplă manifestare artistică în cadrul căreia vor evolua soliștii și ansamblurile UDTTMR.

Taguri

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
1 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei