Un fost jucător al Astrei Giurgiu a aflat că are CANCER!

de Cuget Liber Luni, 17 Decembrie 2018 357
Nuno Pinto (32 ani), fostul jucător al Astrei Giurgiu a fost diagnosticat cu cancer. Anunțul a fost făcut public în cadrul unei conferințe de presă. Colegii jucătorului i-au fost alături și au izbucnit în lacrimi.

Fotbalistul Vitoriei Setubal, Nuno Pinto, a aflat recent că este diagnosticat cu cancer. Vestea a venit ca un șoc atât pentru jucător cât și pentru echipă. Jucătorul a îmbrăcat în România tricoul Astrei Giurgiu, iar în ultimele 4 sezoane a jucat în prima ligă a Portugaliei.

"Suntem alături de Nuno Pinto nu ca jucător, ci ca om. În cursul unui examen efectuat de departamentul nostru medical s-a descoperit că are un limfom. Nuno va avea parte de tot sprijinul nostru, al managerului, al personalului de la club, al colegilor de echipă, al tuturor celor care lucrează aici. " a declarat președintele Vitoriei Setubal, Vitor Hugo Valente.
"Vestea a venit ca un șoc pentru noi, dar știm că după înfrângere trebuie să urmeze și victoria. Nuno Pinto a avut adenopatie, ceea ce înseamnă mărirea unui ganglion aflat în zona inghinală. Mulți jucători fac asta din mai multe motive. Mărimea acestuia ne-a determinat să facem teste complementare, care au dus la acest diagnostic." a adăgat șeful departamentului medical al grupării portugheze, scrie realitatea.net

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei