Ungureanu spune că obiectivul său este de a încheia o alianță până la parlamentare

de Carmen MOCANU Miercuri, 11 Iulie 2012 234
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, la sediul PDL, că obiectivul său este ca Inițiativa de Centru-Dreapta, condusă de el, să încheie o alianță electorală înregistrată până la alegerile parlamentare "cu toate forțele politice care sunt interesate ca în țară să existe lege și ordine".
"Vom avea o alianță, este obiectivul meu, înregistrată electoral până cel puțin la alegerile parlamentare. Totul depinde de felul în care decurg lucrurile pe scena politică", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.
Întrebat dacă va încheia o alianță cu PDL, Ungureanu a spus: "Cu toate forțele politice care sunt interesate ca în această țară să existe și lege și ordine".
Potrivit Mediafax, Ungureanu a făcut această declarație după ce a avut o întâlnire cu liderii PDL la sediul formațiunii.
El a mai precizat, întrebat dacă a discutat despre o eventuală candidatură a sa la președinție, că nu se pune problema aceasta și deocamdată se gândește ce este de făcut "în termenul de 29 iulie".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei