Duminică, 07 Iunie 2026

USL va impune candidați de la centru dacă liderii locali nu se înțeleg

de Alexandra BĂLAN Vineri, 15 Iulie 2011 336 < 1 min citire
Președintele PNL, Crin An-tonescu, a declarat că decizia asupra candidaților USL la președinția CJ sau primăria reșe-dință de județ va fi impusă de la centru, în baza unor criterii prestabilite, dacă liderii locali nu se înțeleg în această privință.
Liderul liberal a arătat că el și celălalt copreședinte al USL, Victor Ponta, au obligația să vadă interesul acestei construc-ții politice care trebuie să prevaleze interesului firesc, individual de competiție.
Întrebat dacă decizia desemnării candidaților va fi impusă de la centru și va prevala asupra intențiilor celor din plan local, Antonescu a răspuns afirmativ: "Este o decizie care, în conformitate cu protocolul, cu documentul constitutiv al Uniunii, trebuie luată de la centru. Trebuie să existe un for care decide în momentul în care există asemenea cazuri în care și unii și alții revendică această candidatură comună. Dacă e comună, sigur că o s-o decidă centrul, dar nu arbitrar, ci ținând cont de niște argumente pe care le vom etala și le vom explica colegilor noștri din organizația respectivă", a spus Antonescu.
Articolul anterior Dorin Maer, noul director al CFR Călători
Articolul următor Boc le-a cerut miniștrilor să sancționeze beneficiarii care nu respectă termenele pe fonduri UE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei