Prim-vicepreședintele PDL Cristian Preda susține că 3 iulie este o zi importantă pentru evoluția politică a României, întrucât USL vrea un control total al scenei politice înainte de alegeri, astfel că, la 22 de ani de la căderea lui Ceaușescu, societatea se confruntă din nou cu tentația totalitară.
- Publicitate -
"3 iulie e o zi importantă pentru evoluția noastră politică. Ponta a cerut sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a prezenta rezultatele recentului Consiliu European, la care a participat disprețuind o decizie a Curții Constituționale", se arată într-un comunicat semnat de Cristian Preda, remis, ieri, de Biroul de presă al PDL.
În opinia lui Preda, declarațiile din ultimele zile ale liderilor USL vădesc însă o altă intenție, respectiv, aceea de a folosi sesiunea convocată pentru a acapara poziții instituționale - Avocatul Poporului, CCR, șefia celor două Camere, președinția - care să permită USL controlul tuturor pârghiilor care ar putea încetini drumul spre monopolizarea puterii.
"Trebuie subliniat foarte apăsat că USL vrea un control total al scenei politice înainte de alegeri. Scrutinul ar urma să confirme - la fel ca în comunism - un aranjament al partidului care a acaparat statul. La 22 de ani de la căderea lui Ceaușescu, societatea se confruntă din nou cu tentația totalitară", se mai arată în comunicat.