Duminică, 07 Iunie 2026

USR cere PSD-PNL organizarea referendumului „Fără penali” odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 16 Octombrie 2024 1498 1 min citire
USR cere PSD-PNL organizarea referendumului „Fără penali” odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale
USR cere PSD şi PNL să deblocheze de urgenţă în Senat iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, astfel încât referendumul naţional „Fără penali” să poată fi organizat pe 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
O decizie în acest sens a fost luată miercuri, la propunerea preşedintei USR, Elena Lasconi, într-o şedinţă a Comitetului Politic al USR, cu unanimitate de voturi, conform unui comunicat de presă transmis de Uniunea Salvaţi România.
Iniţiativa stabileşte că o persoană condamnată penal definitiv nu poate fi aleasă într-o funcţie publică.
Cerem PSD, PNL şi UDMR să voteze săptămâna viitoare iniţiativa susţinută de peste un milion de români. Ea trebuie votată pe 24 octombrie, astfel încât pe 24 noiembrie să fie organizat referendumul pentru revizuirea Constituţiei, iar voinţa românilor să fie respectată. Ştim că, după demersurile USR de ani de zile, au fost adoptate în Parlament legi prin care persoanele condamnate definitiv nu mai pot candida la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dar, la ce vedem că se întâmplă cu democraţia, nu putem fi siguri că la anul sau peste doi ani, când i se mai umflă capul vreunui lider politic, nu o să schimbe legea. De aceea, trebuie ca interdicţia să fie în Constituţie şi să modificăm Legea fundamentală în acord cu voinţa românilor", a declarat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.
Taguri
Articolul anterior Primăria municipiului Medgidia demarează campania de acordare a ajutoarelor pentru încălzire
Articolul următor Scandal în sportul românesc pe banii olimpicilor de la Paris. Contabilul șef a primit mai mulți bani decât David Popovici

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei