Duminică, 07 Iunie 2026

USR Constanţa: „PSD blochează, din nou, eliminarea pensiilor speciale ale primarilor”

de Carmen MOCANU Miercuri, 16 Decembrie 2020 402 1 min citire
USR Constanţa: „PSD blochează, din nou, eliminarea pensiilor speciale ale primarilor”
Reprezentanţii USR Constanţa au taxat, ieri, decizia social-democraţilor de a lipsi de la şedinţa Comisiei pentru administraţie deoarece astfel proiectul de abrogare a pensiilor speciale pentru actualii şi foştii aleşi locali nu a primit raport, situaţie în care aleşii ar urma să primească pensii speciale de la data de 1 ianuarie 2021.
„PSD a blocat, încă o dată, proiectul USR de modificare a Codului administrativ în sensul abrogării pensiilor speciale pentru actualii și foștii aleși locali! Deputații PSD au lipsit astăzi de la ședința Comisiei pentru administrație, de aceea proiectul USR nu a primit raport și, prin urmare, nu a fost supus dezbaterii și votului plenului Camerei Deputaților.
Aceeași strategie a fost adoptată și acum trei săptămâni, pentru că PSD are tot interesul ca proiectul USR să nu intre în vigoare și, ca atare, zeci de mii de foști și actuali primari și șefi de CJ-uri, precum și adjuncții lor, să îngroașe de la 1 ianuarie 2021 rândurile pensionarilor speciali.
Alianța USR-PLUS nu va permite, însă, acest lucru! Dacă proiectul nostru de lege nu va fi adoptat în timp util de noul Parlament, printre primele măsuri ale noului Guvern se va număra emiterea unei Ordonanțe de Urgență de abrogare a pensiilor speciale ale aleșilor locali.
Această nouă sfidare grosolană la adresa românilor care primesc pensia proporțional cu cât au contribuit nu trebuie permisă”, au transmis cei de la USR Constanţa.
Taguri
Articolul anterior Vreme închisă şi răcoroasă, la Constanţa
Articolul următor Universitatea „Ovidius” deplânge trecerea în nefiinţă a prof. univ. dr. Petre T. Frangopol

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei