USR solicită retragerea noilor legi ale Educaţiei! "Amplifică politizarea şi sunt anti-liberale"

de Mircea GHIȚĂ Joi, 11 August 2022 112
USR solicită retragerea noilor legi ale Educaţiei prezentate de ministrul Sorin Cîmpeanu, apreciind că proiectele sunt anti-liberale şi amplifică politizarea educaţiei şi controlul politic central asupra acesteia.
„USR nu poate accepta ca ministrul să devină vătaful învăţământului românesc şi solicită retragerea proiectelor. În caz contrar, USR se va opune tuturor reglementărilor identificate ca fiind nocive pentru sistemul de educaţie din România”, se arată într-un comunicat de presă.
Conform aceleiaşi surse, în proiectele de legi nu se regăseşte nicio viziune, fiind caracterizate de închistare şi restauraţie şi reprezentând o reformă brejnevistă.

Departamentul de Politici Publice al USR în colaborare cu parlamentarii din grupul USR pentru Educaţie au elaborat un document în care evidenţiază problemele majore identificate în proiectele amintite.
USR consideră că noile legi ale educaţiei reprezintă o tentativă de mituire electorală a cadrelor didactice, cu promisiunea unor creşteri salariale semnificative.

„Or, creşterile salariale puteau fi acordate şi până acum, în baza legii în vigoare, dacă ministrul Sorin Cîmpeanu, aflat la al treilea mandat, ar fi vrut cu adevărat. În plus, creşterile salariale se acordă prin bugetul de stat, nu prin legile educaţiei, iar proiectele Cîmpeanu nu prevăd nicio grilă salarială pentru cadrele didactice. Legea învăţământului preuniversitar prevede clar o singură modificare salarială pentru profesorii stagiari, cu două prevederi contradictorii: la un articol salariul stagiarului este egal cu salariul mediu pe economie, la un altul, stagiarul va primi salariul prevăzut de legea salarizării pentru profesorul debutant”, menţionează sursa citată.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei