Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Valer Dorneanu, propus de USL pentru funcția de Avocat al Poporului

de Carmen MOCANU Marţi, 03 Mai 2011 327 < 1 min citire
Uniunea Social Liberală îl va propune pe Valer Dorneanu pentru funcția de Avocat al Poporului, a anunțat, ieri, co-președintele Uniunii Victor Ponta, în cadrul unei conferințe de presă.
"Vom propune, împreună, din partea USL, pentru funcția de Avocat al Poporului pe domnul Valer Dorneanu, o persoană recomandată atât de pregătirea profesio-nală pe care o are, cât și de funcțiile pe care le-a ocupat, de altfel acum este adjunct al Avocatului Poporului", a afirmat Ponta, după ședința USL.
Liderul social-democraților a amintit că Valer Dorneanu a fost votat în iunie 2010 de Camera Deputaților pentru o funcție de judecător la Curtea Con-stituțională, însă, la reluarea votului, a pierdut postul în fața lui Ștefan Minea, susținut de PDL.
Propunerile de candidați pentru funcția de Avocat al Poporului se fac către Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului.
Candidații vor fi audiați de comisiile juridice din cele două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului fiind numit candidatul care întrunește cel mai mare număr de voturi ale deputaților și senatorilor.
Actualul Avocat al Poporului este Ioan Muraru care se afla la al doilea mandat.
Articolul anterior Guvernul investește 5,2 miliarde de lei pentru sănătatea persoanelor defavorizate
Articolul următor "Nu facem nunți la victorii, nici înmormântări la înfrângeri"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei